Tuesday , August 16 2022
Home / Home / Mama din Ucraina care a scris pe spatele fetiței date de contact, crezând că va muri, a ajuns în Franța, după ce a trecut prin România

Mama din Ucraina care a scris pe spatele fetiței date de contact, crezând că va muri, a ajuns în Franța, după ce a trecut prin România

O mamă care a scris cu pixul date de contact pe spatele fiicei sale de doi ani, în timp ce fugea din Ucraina, a descris pentru BBC disperarea ei din acele momente.

Sașa Makovii a spus că a scris numele micuței Vira, vârsta și câteva numere de telefon, chiar pe spatele fetiței, în cazul în care familia ar fi fost separată sau ucisă, în timp ce fugea din Kiev. „În cazul în care noi am fi fost uciși, iar ea ar fi fost găsită, s-ar fi știut cine este”, a declarat pentru BBC Sașa Makovii.

Familia se află acum în Franța, unde se simte „înconjurată de dragoste și grijă”.

După sosire, Sașa a postat pe Instagram o fotografie a scrisului de pe spatele Virei, iar imaginea a devenit virală. „Era prima zi de război și ne pregăteam pentru a fugi din Kiev și pur și simplu nu știam ce va fi”, a declarat Sașa pentru The World Tonight de la BBC Radio 4.

Împachetându-și câteva lucruri în zgomotul asurzitor al bombelor, Sașa a spus că „nu era sigură dacă vom putea să ieșim din casă, dacă vom fi loviți de rachete”.

A fost cea mai mare teamă a mea că Vira se pierde sau că vom muri și nu va ști niciodată cine este sau din ce familie provine”, a spus Sașa.

Îngrijorată că fiica ei ar putea rămâne singură pe lume, Sașa Makovii spera că Vira ar putea cel puțin să aibă conturile ei de pe rețelele sociale, ca să vadă cum arăta.

„M-am gândit că ar putea găsi câteva informații pe internet, să-mi găsească contul de Instagram și va putea să-și vadă părinții”, a spus femeia.

Ajunsă în Franța, după o lungă călătorie prin Moldova, România și Belgia, Sașa Makovii spune că este „zdruncinată” psihic. Războiul este atât de traumatizant, spune ea, încât și ieșitul afară este înfricoșător pentru ea, pentru că vede în orice piatră o mină antiterestră.

„Vira este bine. E prea mică pentru a înțelege ce se întâmplă. Poate simți tensiunea mea, dar este prea mică pentru a înțelege. Sunt foarte fericită că este mică. Ea este foarte fericită”, a mai spus femeia.

About admin

Check Also

Anamaria Prodan iubește din nou? În plin divorț, impresara a uitat definitiv de Reghe: „Fac nuntă”

Se pare că Anamaria Prodan iubeşte din nou! Toată lumea vrea să afle cine este …

Leave a Reply

Your email address will not be published.